Scurtă călătorie pe Valea Trotușului

Am plecat pe ruta cunoscută, Ploieşti-Braşov-Târgu-Secuiesc, am traversat Pasul Oituz, iar din localitatea Oituz un indicator ne-a îndrumat spre stânga prin Pârgăreşti şi apoi Târgu Ocna.

Datorită opririlor făcute pe traseu, am ajuns în oraş aproape de orele prânzului, aşa că după ce am parcat maşina, primul lucru pe care l-am făcut, a fost să găsim un restaurant unde să servim masa. L-am găsit destul de repede, chiar în centru într-un parc frumuşel, aproape de clădirea administrativă a oraşului.

După servirea mesei, am vizitat din exterior această clădire, numită Palatul Administrativ din Târgu Ocna. Este o clădire veche, foarte frumoasă, construită cu sprijinul unor antreprenori italieni în 1912. Arhitectul care a proiectat clădirea a fost Petre Antonescu, nimeni altul decât cel care a proiectat multe clădiri deosebite ca de exemplu, Primăria Bucureştiului, Palatul Creţulescu, Prefectura Bacău sau Cazinoul din Sinaia. Palatul din Targu Ocna este construit cu un brâu din piatră, faţada placată cu gresie de Cireşoaia, are un etaj cu un foişor şi constitue mândria arhitecturală a oraşului.

De aici am plecat să vizităm salina, însă când am ajuns la casa de bilete, am constat că de la 01. X., se schimbase programul, aşa că ultima maşină (cea de la orele 14/00) plecase deja în mina. În compensaţie, am vizitat biserica veche din centru, ”Adormirea Maicii Domnului”, construită în a doua perioadă a secolului XVII-lea, numită şi “Precista”, după numele vechii mănăstiri de care a aparţinut biserica.

Pentru că timpul trecea şi nu aveam o cazare rezervată în zonă, am plecat să vizităm Valea Uzului. Am găsit repede indicatorul (aproape de intrarea în Dărmăneşti) şi după aproximativ 8 km, pe un drum asfaltat şi destul de bun am ajuns la barajul care formează lacul Poiana Uzului.

Ca şi colegul AFA dannek care a scris un review despre aceste locuri, nefiind dirijaţi de vreun indicator, am nimerit la baza barajului (imagini frumoase totuşi) şi de aici un agent de pază ne-a indicat drumul spre lac şi cam ce puteam să vizităm prin zonă.

Ne-am întors spre Dărmăneşti vreo 800 de metri şi din dreptul pensiunii Cerbul, am făcut la stânga spre lac pe un drum asfaltat şi în foarte bună stare. Ajunşi deasupra barajului, priveliştea lacului şi culorile toamnei din pădurea de pe muntele Nemira, ne-au lăsat fără cuvinte.

După parcurgerea traseului spre coada lacului şi după ce am mai făcut ceva poze, ne-am întors spre satul Sălătruc şi ne-am cazat la pensiunea Cerbul. Aici am aflat că în apropiere există un Palat Ştirbei, însă nu l-am vizitat, fiind închis şi în stare de degradare.

A doua zi am plecat din nou la Târgu Ocna, pentru a vizita Salina. Fiind la prima oră, ne gândeam că o să fim cam singurii turişti care o să intre în mina cu prima maşină. Surprinzător, autobuzul a fost plin şi printre turişti se aflau şi câteva familii de ruşi. Am vizitat salina, apoi am urcat pe dealul Măgura, pentru a vizita Mausoleul Eroilor Târgu Ocna şi Mănăstirea Măgura Ocnei.

Drumul spre cele două obiective (aproximativ doi km), deşi asfaltat, este destul de greu şi nu este recomandat pentru şoferii începători. Este un drum în rampă de peste 10 %, îngust şi pe alocuri fără parapeţi.

Când am ajuns la mausoleu am avut surpriza, să constatăm că muzeul situat la parter este deschis doar în weekend, aşa că am vizitat doar exteriorul şi am admirat de aici panorama oraşului Târgu Ocna.

Am vizitat şi mănăstirea situată pe un minunat platou plin de verdeaţă şi după minutele de meditaţie spirituală necesare pentru astfel de vizite, am plecat mai departe pe Valea Trotuşului,această "Vale a Prahovei" din Moldova.

La coborârea de pe dealul Măgurei am avut ceva emoţii, pentru că îmi era teamă să nu mă întâlnesc cu vreo maşină în urcare. Şi apoi pe lângă faptul că drumul era îngust, frunza căzută pe covorul asfaltic punea reale probleme în aprecierea distanţei dintre şanţ şi parapet (…sau râpă). Din fericire, m-am întâlnit cu o singură maşină la o curbă care avea un loc de refugiu, aşa că mi-am putut continua drumul mai departe fără probleme.

Aproape de ieşirea din Târgu Ocna, pe malul drept al râului Trotuş am făcut o poză cu prima sondă de foraj mecanic din România (1861). Un pic mai departe, pe partea stângă a şoselei, am vizitat un mausoleu al eroilor căzuţi în războiul 1016-1918, mausoleu construit în 1934 de societatea “Cultul Eroilor Comitetul Central Bucureşti”

Ajunşi în localitatea Dofteana, am întâlnit un indicator spre Castelul Ghica (Ghika) , pe care l-am vizitat după multe încercări şi despre care voi face un review separat. Din discuţiile cu localnicii, am aflat că mai există un Palat Ghica la Comăneşti, însă în lipsa unui indicator nu l-am numerit şi ne-am continuat drumul mai departe pe Valea Trotuşului.

De la Comăneşti şi până pe la Ghimeş (cca 40 km), covorul asfaltic nu este în stare foarte bună, este pe alocuri cârpit, însă se poate circula fără probleme. Traseul este unul deosebit, traversează dealuri şi văi pline de verdeaţă , şoseaua având alături râul Trotuş. Multe case sunt aşezate pe malul râului, peisaj asemănător intr-un fel cu Valea Bistriţei.

Intrăm pe Valea Ghimeşului, şoseaua este mult mai bună, iar priveliştea capătă altă înfăţişare. Casele sunt tot mai răsfirate, apar păşunile alpine delimitate cu garduri din lemn, iar brazii semeţi cocoţaţi pe vârfuri, te îndeamnă la drumeţie.

Gospodăriile populaţiei de etnie maghiară (“ceangăii de Ghilmeş”, cum îşi spun ei cu mîndrie spre a se deosebi de ceangăii moldoveni), sunt foarte bine îngrijite şi placute ochiului. Facem pauze din ce în ce mai des, fotografiem şi ne minunăm de aceste privelişti pe care nici nu la bănuiam, când am plecat de acasă.

La ieşirea din localitatea Izvorul Trotuşului, la poalele unui deal, ne oprim la Mănăstirea Făgeţel, o mănăstire mică dar frumoasă, situată într-un cadru natural de excepţie. Este mănăstirea credincioşilor de pe Valea Trotuşului şi Valea Ghimeşului, unde vin să se liniştească sufleteşte deopotrivă, ortodocşi, romano-catolici sau reformaţi.

De la mănăstire, am urcat pe serpentine o mica porţiune de “şosea transalpină” şi ne-am oprit în vârf unde am privit cu nesaţ munţii şi pădurile de brad din jur. Pe o şosea foarte bună şi multe serpentine, am coborât apoi spre Miercurea Ciuc şi ne-am oprit la un baraj făcut din pământ care formează un lac numit Frumoasa. Absolut superbă priveliştea văzută de pe dig spre localităţile din vale.

Am ocolit oraşul Miercurea Ciuc şi ne-am îndreptat spre Odorheiul Secuiesc. A fost poate cel mai frumos traseu pe care l-am parcurs în această mică călătorie. Serpentinele, pădurile de brad, poeniţele, locurile de popas, ne-au încântat peste măsură şi cu greu ne-am despărţit de aceste locuri.

Ajunşi la Vlăhiţa, o frumoasă localitate secuiască, la primul restaurant am oprit şi am servit o pizza destul de bună şi la un preţ neaşteptat de mic. Din localitatea Brădeşti, am făcut la dreapta pe un drum judeţean, pentru a vizita lacul de acumulare Zetea, situat în satul Subcetate.

Un lac asemănător ca încadrare cu cel de la Frumoasa, având imagini superbe spre satul Subcetate. Odată cu vizitarea oraşului Odorheiul Secuiesc, am pus punct vizitei noastre pe aceste meleaguri pe care nici nu le bănuiam să ne ofere atât de multe satisfacţii.

Recomandăm cu căldură traseul Valea Trotuşului-Valea Ghimeşului şi vă dorim o călătorie cât mai plăcută!

Sursa: Am fost acolo