Din Târgu Ocna pe Dealul Ouşoru

Din  autogara Tg. Ocna ne îndreptăm spre satul Vâlcele; o facem, de fapt, din staţia CFR Saline, de unde traversăm  liniile ferate, urmând drumul localnicilor care trece prin curtea „Exploatării de sare”. Cum ieşim din incinta intreprinderii, la 20 de metri mai sus, părăsim drumul spre satul Vâlcele – considerat cartier al oraşului Tg. Ocna – şi ne angajăm pe un drum auto ce urcă, în serpentine, pe dealul din dreapta noastră: Feţele Târgului.

12. Halta Saline – Dl. Osoiu – Dl. Praghilei –

       a) Dl. Măgura – Dl. Ursoaia – Dofteana sau Larga

       b) Dl. Ouşoru – Dl. Codrului –

             c) Dl. Ceairului – Dl. Muncelul – halta Saline

            d) Cătunul Păcuri – halta Cireşoaia

            e) Dealul Drăcoaia – halta Cireşoaia

Caracteristici:

- durata: 7-9 ore, fără popasuri;

- lungime: cca 20-25 km;

- diferenţă de nivel: cca 400-450 m;

- grad de dificultate: mediu

Acces:

Intrarea în traseu se face din autogara Tg. Ocna, situată în spatele gării Saline.

Descrierea traseului:

Din  autogara Tg. Ocna ne îndreptăm spre satul Vâlcele; o facem, de fapt, din staţia CFR Saline, de unde traversăm  liniile ferate, urmând drumul localnicilor care trece prin curtea „Exploatării de sare”. Cum ieşim din incinta intreprinderii, la 20 de metri mai sus, părăsim drumul spre satul Vâlcele – considerat cartier al oraşului Tg. Ocna – şi ne angajăm pe un drum auto ce urcă, în serpentine, pe dealul din dreapta noastră: Feţele Târgului. Dacă după primii 15-20 de metri vom părăsi drumul şi vom traversa pieziş frumoasele poieni din dreapta noastră, cu salcâmi răsfiraţi ici-colo, printre care adesea se întâlnesc, alergând de colo-colo, veveriţe, ajungem într-un perimetru relativ îngrădit în interiorul căruia se află gura unei vechi saline tip clopot, un gol vertical de circa 10 metri, cu diametrul de vreo 20 de metri, precum şi intrarea imensă, asemenea unei deschideri de peşteră, într-o galerie săpată orizontal, acum inaccesibilă din cauza valului uiaş de noroi ce a colmatat-o în mare parte. Părăsim zona, urcăm spre stânga pentru a reîntâlni drumul abandonat mai devreme, care intră curând într-o pădure de salcâm, şi mergem pe el până la o instalaţie de ventilare a galeriilor salinei. De aici continuăm pe un drum de exploatare pe care urcăm până pe culmea Dealului Chiciria, la nord şi nu departe de vârful lui,  lăsând totodată în urmă pădurea de salcâm, rară ca într-un parc şi cu solul acoperit de iarbă deasă şi curată asemenea gazonului.

[Putem ajunge aici, făcând un ocol mai larg, prin realizarea, în sens invers, a traseului 10 varianta g. Intrarea pentru această opţiune se face, după ce, din halta Saline, trecem peste liniile de cale ferată şi urcăm pe strada ce se formează vizavi de haltă, numită Strada Saline. Urcăm foarte puţin pe ea, luând-o pe prima ulicioară spre stânga, ce apare după vreo 20 de metri. După 5 minute, ulicioara se termină într-o zonă frământată de alunecări, marcată de prezenţa a două lăculeţe acoperite de stuf. De lângă ele pleacă două poteci corespunzătoare celor două posibilităţi (de coborâre) aferente variantei g a traseului 10. Spre stânga, suim pe muchia priporoasă din spatele lacurilor, poteca intrând curând în pădure. O străbatem de-a coasta un timp, ajungând sub o culme până la care poteca urcă o pantă priporoasă. De sus, schimbăm direcţia cu 90 de grade spre dreapta urcând, întâi chiar pe muchia culmii, abruptă spre dreapta, apoi îndepărtându-ne de marginea abruptului, ieşind într-o frumoasă poieniţă orizontală, în marginea căreia este borna VI 250, dar pe lângă care am trecut fără să o fi văzut. Tot aici ajungem plecând de lângă lăculeţe pe poteca din dreapta. După câţiva paşi,  imediat ce intrăm în pădure, din potecă se desprinde un braţ spre dreapta pe care îl neglijăm. Urcăm pe o pantă relativ abruptă care ne scoate în poieniţa cu borna VI 250, pe care, de acestă dată o remarcăm, trecând chiar pe lângă ea. În continuare urmărim culmea spre est. Urcăm întâi până într-o nouă poiană, largă, pe care o traversăm, menţinând direcţia est. Poteca coboară  lent apoi, până într-o şa joasă, de unde, spre dreapta se ajunge în gara din Târgu Ocna (prinzând partea finală a variantei f a traseului 10). Urcăm înainte pe culme, ceva mai abrupt, depăşim Vârful Chiciria, arcuindu-ne apoi în coborâre spre nord. Din şaua de la baza Vârfului Chiciria pleacă spre dreapta varianta f a traseului 10. Noi continuăm înspre nord până la colţul frumoasei păduri de salcâm aflată în stânga noastră, tot acolo unde se ajunge conform descrierii anterioare parantezei.]

Pe culmea Dealului Chiciria mergem pe drumul oilor ce o întovărăşeşte, spre nord, circa 15 minute, până la o proeminenţă ceva mai semeaţă, împădurită cu pini. Este Dealul Frumos. Intrăm în pădurice, urcând spre vârful dealului ce se întrezăreşte nu departe. Ajunşi pe vârf, ne orientăm puţin spre stânga lui şi virăm apoi de-a dreptul spre stânga, prinzând o potecă marcată cu benzi roşii, silvice, care ne duce, din pădure,  într-o şa golaşă, prelungită spre panta din dreapta, între obârşiile a două pâraie. Trecem pe lângă borna silvică VI 265. Ajungem în punctul cel mai de jos al şeii, coborând pe lângă pădurea din care tocmai am ieşit. Poteca, evidenţiată bine, datorită turmelor de oi ce o bătătoresc, urcă spre nord, către o culme împădurită al cărei vârf îl ocolim pe versantul său stâng, pe o potecă-alee. După zece minute părăsim pădurea, iarăşi într-o şa largă şi joasă – traversată de o linie de înaltă tensiune –, cumpănă de ape între valea Găleanului spre est şi cea a Vâlcelelor spre vest. Evantaiul câtorva obârşii ale Vâlcelelor se înmănunchează sub peretele stâncos al dealului Osoiu, formând pârâul Vâlcica. După scurtul popas făcut în şa, ne avântăm în urcuş, ţinându-ne de marginea pădurii de pin din dreapta, în care şi intrăm curând, prin dreptul bornei VI 272 şi ajungem, urcând pieptiş, pe creasta dealului, numit al Cornicului. Continuăm pe o potecă elegantă, ca de parc, lată şi mochetată cu iarbă. După 30 de minute de la plecarea din şa ieşim din nou la gol într-o altă şa – „La Ţărcătoare” –, cumpănă între două obârşii adânci. Spre stânga vedem drumul ce urcă Dealul Osoiu, iar spre dreapta un drum ce duce, pe sub Dealul Ursoiu, la marginea satului Brăteşti.

Ajungând la baza dealului Osoiu, nu mergem pe drumul care-l urcă pieptiş, ci optăm pentru ramura ce suie mai domol, pe lângă gardurile ce  delimitează câteva loturi agricole. Când se împlinesc 20 de minute de la plecarea din ultima şa ne găsim în golul culmii. Putem vedea, spre nord-vest, tronând greoaie, la orizont, Măgura Berzunţiului. Spre vest şi sud-vest, dincolo de valea Vâlcele, se înşiruie, paralel cu valea, culmile pe care, dacă acesta ne e planul, ne vom întoarce spre Târgu Ocna. Ies în evidenţă profilul ţuguiat al Dealului Ouşorul şi, în cele din urmă, spinarea masivă a Dealului Drăcoaia. Până să  trecem pe acolo, va trebui să ocolim, menţinându-ne pe coama Dealului Osoiu şi apoi pe cea a Dealului Praghilei, obârşiile văii Vâlcele, formate din mănunchiuri de torente seci. Ne apropiem de pădure, care străjuieşte un timp drumul pe dreapta sa. Suntem deja pe Dealul Praghilei. După circa 40 de minute de când am început urcuşul pe Dealul Osoiului pădurea se dă la o parte. Drumul de culme se desface curând în două ramuri. Ne hotărâm deci care este alternativa pentru a continua: fie spre Măgura Berzunţiului pe oricare dintre cele două ramuri ce se reîntâlnesc după 10 minute – una ţinând culmea, cealaltă mergând pe sub ea, fie, schimbând brusc direcţia spre stânga şi înainte, pe interfluviul dintre pâraiele Vâlcele şi cel al lui Nicoliţă, pentru a reveni în Tg. Ocna.

a) Dacă ne-am propus să luăm cu asalt Măgura, cel mai bine este să urmăm drumul de căruţe ce ocoleşte culmea Praghilei, pentru a se lăsa curând într-o şa de unde vom pătrunde în pădure odată cu marcajul silvic al hotarului dintre ocoale („H”-uri roşii). Urcăm şi coborâm câteva denivelări, lasăm să se ducă spre stânga două braţe şi ajungem pe un prag relativ poienit. De aici drumul bun de căruţe se orizontalizează, plecând de-a coasta pe versantul estic al Măgurii; noi însă schimbăm direcţia cu 90 de grade, aşa cum ne indică şi marcajul silvic, şi începem urcuşul destul de dur al Măgurii pe o potecă relativ clară, dublată, în prima sa parte, de un drum de scos lemne. Ajungem sus, lângă popul de beton de pe punctul somital al Măgurii, în circa 15 minute. Pentru a încheia drumeţia urmărim una dintre variantele traseului 9.

b) Pentru a ne întoarce la Tg. Ocna, în halta Saline, sau pentru a ajunge la halta Cireşoaia vom ţine cont de descrierea primei părţi a variantei b a traseului 10. Dacă neglijăm continuarea, bună în caz de urgenţă, pe varianta d, urmăm varianta e a traseului 10 până  ajungem în mica şa “cu drum”, de unde pleacă, spre dreapta, coborând pe o culme secundară, varianta h a aceluiaşi traseu, putându-ne duce la Dofteana.

Rămânând pe interfluviul Vâlcele-Cucuieţi, pe direcţia înainte ne preia o potecă de oi ce ocoleşte îndată, pe stânga, un vârf destul de semeţ. Păşim cu atenţie căci  panta mare şi solul instabil fac destul de dificilă trecerea pe sub acest vârf, care, din fericire, durează doar un sfert de oră, şi ajungem într-o şa. Urmează depăşirea Ouşorului (665m). Din şaua în care ne aflăm se răsfiră,  spre stânga şi spre dreapta, poteci late de oi către valea Vâlcele şi, respectiv Cucuieţi. Noi urcăm însă până la marginea pădurii, ocolim pe dreapta o îngrămădire de stânci de gresie şi ieşim deasupra lor, pe o culme poienită. Poteca de travers a Ouşorului intră în pădure pe versantul stâng al dealului. Va fi iarăşi o zonă abruptă şi cu sol instabil. Din cauza acestor două zone dificile traseul este nerecomandabil în caz de vreme ploioasă! După 15 minute suntem dincolo de vârf într-o nouă şa. Suim o pantă domoală preţ de 10 minute, până pe un vârf de unde ni se deschide o cuprinzătoare privelişte în toate direcţiile. Se înalţă, dincolo de pârâul Cucuieţi, Dealul Ursoaia. Coborâm, substanţial ca diferenţă de nivel, dar uşor, la început printre fagi pitici, „îmbrăcaţi” curios cu fuste de frunziş (fiind păscuţi de oi şi de capre), apoi pe lângă loturi agricole, până într-o şa largă traversată de un drum de căruţe ce leagă satul Cucuieţi de Vâlcele. (La 20 de metri, coborând pe acest drum, spre Cucuieţi, se află un izvor prins într-un budăi (trunchi scobit). Ţinând direcţia înainte, printre câteva vii îngrădite, suim, susţinut, până la marginea pădurii ce acoperă dealul numit Momâia. Drumul ne duce prin pădure pe o pantă accentuată, lasă în stânga culmea Momâiei şi ne suie, timp de 20 de minute, până pe creştetul Dealului Codrului. Suntem pe un platou întins, acoperit cu  iarbă, la o răscruce de drumuri. Unul duce spre Dealul Drăcoaia, a cărui spinare ca de mistreţ (hogback, numit de geografi) se ridică spre sud; un altul se îndreaptă spre est.

c) De avem ca ţintă halta Saline, de pe platoul Codrului ne orientăm spre est către pădurea de stejar ce îmbracă dealul numit Nistoreasa. Nu zăbovim mai mult de 5 minute printre stejarii Nistoresei, revenim printre fâneţe, şi, îndreptându-ne către un şir de pruni sălbăticiţi de neîngrijire, reintrăm în pădure. O derivaţie a drumului pleacă spre dreapta, dar noi mergem înainte. La ieşirea din pădure, petrecută după doar 5 minute, ajungem la o intersecţie de drumuri, la baza Dealului Ceairului. Spre stânga, trecând pe lângă o casă sezonieră, se coboară în Vâlcele.

c.1) La dreapta, dar spre înapoi, pe o curbă de nivel a Dealului Nistoreasa, ţinându-ne pe deasupra a două obârşii seci între care se intercalează un pinten abrupt, şi stâncos, dăm în varianta b a traseului 11 care ne duce în cătunul Păcuri şi de aici, în halta Cireşoaia.

c.2) Un al treilea drum pleacă tot spre dreapta, dar pe o curbă de nivel a Dealului Ceairului. După ce traversează fâneţe şi pâlcuri de pădure, se strecoară pe lângă o casă părăsită şi ne scoate într-o mică şa. De aici, un braţ se lasă pe o pantă râpoasă către satul Vâlcele, iar altul, coboară spre sud-vest, către Valea Trotuşului. Noi mergem înainte luând-o pe un drum de coastă înierbat ce urcă pieziş Dealul Muncelul. Sus, pe culmea dealului, trecem pe lângă un lăculeţ de dolină, adesea sec. Poteca lată este însoţită în continuare, spre est, de tranşeele săpate în primul război mondial până ce părăseşte culmea, apoi coboară brusc spre dreapta, către pădure. Ignorând braţele ce pleacă spre stânga, vom fi curând pe uliţele oraşului Târgu Ocna, la 10 minute de halta Saline şi de autogară.

d) De pe platoul aflat pe Dealul Codrului ajungem în satul Păcuri şi apoi, eventual, la halta Cireşoaia, urmând şi varianta b a traseului 11.

e) De pe acelaşi platou (de pe Dealul Codrului) ne îndreptăm către Dealul Drăcoaia, urmând descrierea variantei a a traseului 11.

Sursa: Munte si Flori