Munţii Ciucului

De curind am primit o invitatie de a merge intr-o excursie de doua zile in Muntii Ciucului alaturi de MecanTuristii din Galati. Am raspuns cu bucurie invitatiei si iata ca intr-o dimineata cetoasa plec din Brasov impreuna cu Costi.

La Miercurea-Ciuc  tinem drumul de Comanesti, depasim Lacul Frumoasa, iesim din ceata si ne oprim in Pasul Ghimes. Aici suntem asteptati doar de Alex si Stefan. Restul grupului galatean( adica inca 15 insi ) deja please pe traseu.

Noi mai avem de asteptat inca un grup care e pe aproape si care vine de la Bucuresti. Planul era sa mergem dupa cei  15 si bineinteles sa ii ajungem la un moment dat. Din fericire am putut comunica in voie cu ceilalti, semnal telefonic  a fost pe toata creasta.

Vin si bucurestenii: Cami, Marius, Dana, Alexandru si Alexandra. Pina se echipeaza ma uit la sagetile din pas: sunt scrise in limba maghiara si au trecute pe ele coordonatele GPS, timpul si distanta traseului.

Noi o sa mergem catre Naskalat, e cale de 7 ore pe parcursul a 22 de km. In partea opusa se merge spre Szello( banuiesc ca inseamna Virful Viscol ), 9km, 3 ore. Marcajul pe ambele trasee este banda rosie.

Traseul propus pentru prima zi:
Pasul Ghimes - Vf Lacrimii - Vf Buciului - Chinga Seii( pina aici banda rosie) - Valea Intunecoasa - Lunca de Sus( cruce rosie ).

Pornim cu voiosie pe un drum forestier. Marcajul e bun deocamdata. La un moment dat, la o rascruce, sub marcaj e o sageata catre stinga. Mergem pina dam de un marcaj cruce rosie insotit de o litera m intr-un chenar patrat. Nu mai gasim banda rosie. Mergem pe cruce rosie mai ales ca ea duce catre un virf unde este instalata o cruce mare, de lemn. Locul acesta se numeste Muntele Paganilor, 1351m.

Ajunsi pe virf avem parte de doua vesti, una buna, una rea, ca in bancuri.
Vestea buna: Privelistea e minunata, se vede departe pina la Muntii Hasmas
Vestea rea: Traseul nostru nu mai continua pe aici.

Venim inapoi pe crucea rosie care continua pe curba nivel si dupa locul in care o intilnisem prima oara si ne aduce iarasi in creasta, pe marcajul bun, banda rosie. Gasim si un izvor, singurul aflat cu adevarat aproape de traseu.

Bucurosi ca am regasit traseul, mergem spre nord pe linga proprietati delimitate cu garduri. Din cind in cind mai vedem vaci. Mai incolo ajungem linga o stina, doi dulai ne latra strasnic de dupa gard.

 Drumul a fost deosebit de pitoresc, am fost aproape in permanenta in gol alpin, am mers prin poieni in care aveam brazi razleti si din cind in cind stine si finare.

La una din acestea gasim un marcaj interesant, format din multe peturi de bere, stivuite frumos. Banda rosie insa se rareste pe masura ce inaintam. Dupa un urcus ceva mai solicitant ajungem din urma alti doi turisti.

Pe o buturuga e o sageata care te invita sa o iei la stinga, insa daca nu esti atent o poti rata cu brio. Asta pentru ca esti  tentat sa continui drumul prin golul alpin in loc sa cobori in padure.

Cum suntem multi, am vazut semnul si l-am urmat in continuare. De la un moment dat, dupa virful Rez, insa nu a mai aparut. Scoatem harta, punem GPS-urile la treaba. Din fericire harta DIMAP pe care o avem s-a dovedit foarte utila, mai ales ca era destul de detaliata si avea trecute si coordonatele geografice.

Ne intoarcem cam 200 de metri, gasim marcajul si incepem o coborire printr-o zona acoperita cu zapada, unde pe copaci sunt multe sageti fiindca schimbarile de directie sunt mai dese.

Pe jos, nici o urma. E clar, asta nu e poteca pe care sa fi fost 15 oameni de curind. Celalalt grup nu a fost pe aici. Alex ii suna si ne lamurim: ceilalti gresisera drumul exact in acelasi loc unde ratcisem si noi cu citeva minute in urma. Ei au mers pe un drum forestier clar, dar fara marcaje care avea sa ii scoata mult mai repede in satul Lunca de Sus.

Pina la urma tot raul a fost inspre bine dupa cum aveam sa constatam la sfirsitul zilei. Nu ne vom mai intilni cu restul grupului decit seara la pensiune.

Asadar nu ne mai grabim, coborim si mincam la soare linga o stina. Dupa o portie consistenta de brinza, clisa si ceapa si o gura de palinca, viata pare mai frumoasa. Pornim la drum cu si mai multa energie fiind mereu atenti la marcajele care sunt in continuare destul de rare. Ne aflam deasupra unui tunel de cale ferata, pe Muntele Fagu Mic.

Drumul nostru trece pentru putin timp printr-o zona impadurita. Iesim iarasi in gol in virful Bucuiului si apoi ajungem in preajma unei cabanute unde mai vedem un grup de turisti. Privelistea incepe sa se deschida si ne mai desfatam pentru citeva minute cu portiuni din Hasmas.

O perioada mergem pe curba de nivel, ajungem intr-o zona cu stine si adaposturi. In dreapta, valea e adinca iar pe fundul ei se afla un drum forestier. Identificam locul si ne dam seama ca aceea este Valea Intunecoasa pe unde urmeaza sa coborim.

Peste citeva sute de metri ajungem in Chinga Seii unde intilnim un marcaj cruce rosie. Acesta urmeaza un drum forestier care coboara tare pina in fundul Vaii Intunecoase. In aceasta intersectie nu sunt sageti.

Incepem coborirea pe inserat mergind pe serpentinele drumului care mi s-a parut extrem de pitoresc. Mai jos citiva oameni incarca lemne intr-o camioneta. Se vad faruri de masini. Adi Petroiu si Edi Munteanu au urcat ca sa ne recupereze, scutindu-ne cam de vreo ora jumate cit mai era de mers pina in sat.

Pina la urma a fost bine ca echipa cealalta a terminat tura mai repede chiar daca ei nu isi propusesera asta. Am recuperat mai apoi masinile si ne-am reunite la Pensiunea  Fatányéros  din Lunca de Jos (http://www.csangopanzio.ro/ ). Aici am gasit conditii bune si un raport pret - calitate foarte bun.

Seara am petrecut-o in jurul mesei si al paharelor cu vin. Cu aceasta ocazie am stabilit programul pentru a doua zi.

Ne trezim cu toti de dimineata iar in jurul orei 8 suntem cu totii la masini. Edi a dus masina lui undeva in Valea unde vom incheia traseul, iar cu restul plecam spre Valea lui Antalok. Drumul acesta presupune o traversare destul de..riscanta a caii ferate si este foarte ingust.

Lasam masinile in curtea unui localnic, platim 5 lei de masina. Intilnim primul marcaj cruce albastra. Astazi suntem multi, 24 la numar.

Sa strigam catalogul:
Din Galati
-  Alex Grigoras, Edi Munteanu, Costel Ceapchi, Marin Balta, Catalin Ignat, Viorel, Horia Axinte, Stefan Bako, Ionut Sava, Alex Chicus, George Reut, Adi Petroiu, Nelson, Ingrid, Andrei Banu

-   Din Piatra Neamt - Dumitru si Lucia Stoica;
-   Din Bucuresti - Cami, Marius Florea, Dana Botezatu, Alex Popa;
-   Din Ploiesti - Alexandra;
-   Din Brasov - Costi, Bogdan Balaban;

Traseul pentru a doua zi a fost urmatorul:
Valea lui Antaloc - Crucea Condra - Vf. Nascolat - Valea Rece;

Mai sus este o bifurcatie si nu e prea evident pe unde se continua. Drumul din stinga merge pe vale, cel din dreapta urca abrupt. Stefan merge pe vale si de acolo vede marcajul pe drumul din deal.

Asadar toata lumea o ia spre dreapta si incepem un urcus solicitant. Ne incalzim repede, hainele incep sa se plimbe de pe noi in rucsaci. Marcajul, ca si ieri, e in stare buna insa e aplicat rar.  Efortul ne e rasplatit dupa ce iesim in golul alpin. Suntem linga doua adaposturi,avem privelisti frumoase, vizibilitatea e buna. Nici nu iesim bine ca de undeva din vale se aude foc de arma.

De aici incolo nu vom mai avea de mers prin padure ci va trebui sa urmam marcajul care ne duce prin poieni lungi.

Urcam pina ajungem la o stina unde ciobanii au amenajat niste moriste artizanale din lemn. Incepem sa vedem spre departari pina inspre Pasul Ghimes.

In partea opusa, gratie unui coloar dintre doua dealuri vedem  Ceahlaul. Nu la apus, cum zice poezia, ci mai degraba la nord-est. Se disting foarte bine Gardul Stanilelor si Ocolasul Mare.

Coborim putin ca sa avem apoi ce urca. La un moment dat marcajul paraseste drumul forestier si urca pe linga padure pina la un virf care ofera o belvedere frumoasa catre Muntii Harghitei, Hasmas si Ceahlau. Ceata insa persista pe vai pe o mare suprafata.

Pe acest virf, care se numeste Trei Pietre si are 1471m,  e montata o cruce inalta, de fier. Practic abia acum am atins creasta Nascalatului. Facem o pauza mai lunga si citeva poze de grup.

Urmatorul obiectiv e Crucea Kondra. Tinem creasta matematica si ne bucuram de o vizibilitate foarte buna in toate directiile.

Se vad bine satele din Valea Trotusului, se vede Ceahlaul, se Vede Hasmasul, in departare Calimanii. Ce nu se mai vede e marcajul.

Tinem creasta, facem nenumarate poze si ajungem intr-o sa. Aici se gasesc doua cruci, cea veche este Crucea Kondra, locul unde facem cel mai lung popas de astazi. Mincam tot felul de bunatati si povestim de toate.

Intr-un final se suna adunarea si toata lumea e in picioare. Ne indreptam spre cele mai inalte virfuri de astazi, Salamasu si Nascalat, ambele au in jur de 1550 de metri.

Treptat, pe partea estica padurea urca pina aproape de creasta. Urcarea e usoara, si aproape pe nesimtite atingem Virful Sarmasu, 1551m. Dupa o pauza scurta plecam mai departe. Inainte de a ajunge pe Nascalat suntem intimpinati de doi motociclisti enduro care tin sa ne demonstreze cit de priceputi sunt ei: cita barbatie, cit curaj…! ?)))))

Poteca se umple brusc de miros de gaze de esapament si de zgomot. Motociclistii se decid sa plece si dusi au fost. Noi ajungem cu totii pe virf Naskalat, 1553 de metri, cel mai inalt punct din aceste doua zile. Ca de obicei, pauza foto. De sus ne uitam dupa valea pe care ne vom retrage din munte. Dupa citeva sute de metri ajungem in padure, ne mentinem in preajma crestei matematice.

Marcaj nu e am fazut doar in doua locuri, pe pietre, doua dungi rosii si una albastra. La un moment dat iesim din padure pe o portiune care are zapada si unde gasim si o cruce de lemn. Ne-am apropiat de Hasmas, se vede bine Poiana Tarcau.

Prindem apoi un drum forestier, nu extraordinar de bine conturat.  Ajungem din nou intr-o zona cu adaposturi si garduri. Stefan paraseste grupul si pleaca spre Poiana Tarcau in dorinta de a realiza un track GPS. El are ambitia de a face un track pentru creasta Carpatilor Orientali.

Noi ceilalti plecam la vale trecind dintr-o imprejmuire in alta si ajungem in final la capatul unui drum forestier. Plecam catre vale si mergem cam 3 km. Zona e destul de salbatica, sunt multe caderi de apa si multi bolovani mari.

Aproape de intrarea in satul Valea Rece intilnim si o cascada de vreo 3-4 metri. Apa vine pe un jgheab marginit cu gheata si apoi cade printre doua pietre mari. De aici incolo ne concentram doar pe mers, soarele deja  e aproape de apus. Din cind in cind ne intilnim cu sateni pe care cu care ne salutam.

In sfirsit vedem si masina lui Edi. Pentru soferi, tura s-a incheiat in acest loc. Edi ne baga pe toti in masina( suntem multi si mari ) si ne ducem sa luam celelalte masini ca sa putem recupera toata gasca.

Seara o petrecem tot  la pensiune unde savuram cite o ciorba calda, un sfirsit perfect pentru o zi foarte frumoasa. Apoi ne despartim si plecam fiecare pe la casele noastre.

In loc de concluzii: din cele doua zile petrecute in Muntii Ciucului am tras citeva invataminte importante pentru turele ce vor urma in zona:

1.    Marcajele, desi in stare buna, sunt aplicate rar. E nevoie de multa atentie pentru a urmari marcajul, chiar si vreme buna. O  harta buna, o busola, un GPS te pot scoate din incurcatura.

2.    Aceste trasee e bine sa fie parcurse in perioade ale anului in care oile nu se afla pe munte. Am intilnit o sumedenie de stine, cred ca vara e o adevarata aventura o drumetie pe aici.

3.    Traseele facute sunt destul de lungi e necesar de studiat bine zona inainte de plecare si de stabilit clar pe unde se intra si unde se iese din traseu.

Sursa: Bogdan Balaban