Chemarea Trotuşului

Aflat aproape în totalitate în zona carpatică şi subcarpatică, Trotuşul parcurge 149,2 km până la confluenţa cu Siretul, acoperind împreună cu afluenţii săi un bazin de cca 4349 kmp.

O chemare irezistibilă a regiunilor mai joase din sud-est, regiuni supuse unui regim de subsidenţă continuu, a determinat acest râu, ca şi pe ceilalţi afluenţi de pe dreapta Siretului, să ducă o luptă crâncenă cu muntele şi să-şi croiescă drum liber spre ele. Pretutindeni se pot surprinde momente ale acestei încleştări din natură. Muntele a cedat şi cedează greu, silind adesea râul să se strecoare printre stânci prăpăstioase sau să-şi atragă afluenţii peste cascade ameţitoare. În unele sectoare, mai ales pe afluenţii montani de ordinul I, pantele sunt de zeci de m/km, marcate de zeci de cascade şi repezişuri (Bărzăuţa), presărate cu blocuri foarte mari smulse recent din malurile stâncoase, blocuri care la fiecare viitură înaintează spre avale, ducând mesajul unor văi tinere ce se găsesc încă departe de un profil de echilibru.

Din loc in loc zbuciumul pare că se ogăieşte, locul defileelor înguste, repezişurilor şi cascadelor este luat de albii mai largi şi cu pante line, înconjurate de bazinete sau mici depresiuni care au apărut pe seama unor roci mai moi ce au cedat mai uşor la acţiunea de eroziune a râului. Aceste depresiuni adăpostesc aşezări temporare mai mari sau mai mici, constituind adevărate ochiuri de viaţă în împărăţia unor codri seculari. Calmul aparent al râului durează destul de puţin. Muntele pare să se înfurie din nou, prinzând în strânsoarea lui pătimaşă firul de apă, care prin efort şi mare zbucium reuşeşte să-i scape, lăsând în urmă o adevărată muzică wagneriană, multiplicată şi amplificată de ecou.

Momentul devine solemn, firul de apă se îndreaptă zglobiu şi eliberat spre chemarea sa dintotdeauna. Tenacitatea sa, pe deplin răsplătită, tinde spre un ţel pe care niciodată nu l-a abandonat. De jur împrejur, într-un păienjeniş de beteală, izvoare mici şi mari se îndreaptă hălăduind spre râu pentru a-i întări puterile, făcându-l să crească cu fiecare kilometru, până când acesta, ajuns de-acum puternic, porneşte în maturitatea sa spre regiuni mai calme, acoperite cu livezi şi lanuri, cu aşezări încărcate de istorie, de comori ale artei populare, de vestigii de cultură materială şi spirituală ce continuă tradiţia de veacuri a strămoşilor noştri pe aceste meleaguri.

Trotuşul, acest râu carpatic ascuns până nu de mult în totalitate de codrii seculari, are un loc de naştere frumos, un leagăn de prunc străjuit de trei arbori bătrâni, aşezat aproape de hotarul dintre cele două provincii surori-Moldova şi Transilvania.

Primul fir de apă ce marchează existenţa Trotuşului apare la zi la câţiva kilometri de localitatea Făgeţel din Munţii Ciucului, aproape de locul unde marea zonă cristalino-mezozoică a Carpaţilor Orinetali se afundă sub depozite mai noi, cretacice, marcând parcă înadins limita dintre două mari şi importante unităţi structurale. După ce parcurge cca 4 km sp vest, se apropie timid de limita de amintită şi curge spre nord cale de aproape 18 km, de unde, sub impulsul afluenţilor mai mari dinspre sud-est, se întoarce brusc angajându-se în luptă cu munţii duri şi implacabili, care îi ies mereu în cale până la kilometrul 88 în avale. La localitatea Târgu-Ocna, prin defileul de la Cireşoaia, Trotuşul părăseşte pentru totdeauna munţii. În continuare, el străbate Subcarpaţii Moldovei, respectiv depresiunile largi din sudul acestora, etalându-şi o albie largă, mărginită de terase foarte dezvoltate, în care şi-au aşezat vetrele sate şi oraşe de o rară frumuseţe. Încet, încet peisajul se schimbă iar linia orizontului se îndepărtează şi începe să semene tot mai mult cu cea a câmpiilor înalte. Este semnul că suntem aproape de Siret, aproape de o altă unitate fizico-geografică, unitatea de platformă. Curând, la sud-est de oraşul Adjud şi foarte aproape de fosta cetate geto-dacică Piroboridava, după ce a parcurs nu mai puţin de 149,2 km, Trotuşul se va uni cu Siretul.

În zona montană taie pieziş formaţiunile flişului intern şi marginal, valea principală fiind o succesiune de defilee şi bazine depresionare, populate cu sate mari ce şi-au unit în ultimele decenii vetrele, dând naştere la o suită de megasate de o rară frumuseţe. Spre vest, în zona flişului intern format din roci mai moi, în facies şistos-grezos, de unde îşi adună izvoarele cei mai importanţi afluenţi ai Trotuşului, peisajul este cu totul altul. Relieful are o energie şi o fragmentare mult mai redusă (400-500m), iar plaiurile, ce se menţin la altitudini în jur de 1200-1300 m, devin dominante. Din loc în loc deasupra acestui nivel general, se ridică munţi de peste 1500 m, ce stau faţă în faţă cu cei din zona flişului marginal, cuprinzând între ei mari discontinuităţi de relief, unele dintre ele cu aspect de mari depresiuni de altitudine (obârşia Apei Roşii). În cadrul acestei unitaţi, pe cumpăna de ape dintre Trotuş şi Olt, pe plaiuri întinse şi bine însorite sunt locuri de mare atracţie turistică. De-a lungul lor şi, ca o curiozitate poate în aceşti munţi, pe toate crestele înalte au fost croite drumuri, străbătute de milenii de oierii moldoveni şi ardeleni, care într-o înţelegere deplină au folosit pentru păşunat regiunea în cauză. Spre est, respectiv spre axul principal al Văii Trotuşului, codrul întunecos este tăiat de văi înguste ce-şi expun din loc în loc structura geologică, ca o carte deschisă pentru fiecare trecător (văile: Sulţa, Coibănuş, Başca, Bărzăuţa, Uz, Slănic etc.) sau este înlocuit cu păduri-parc şi paşijti seculare ce s-au extins continuu în sprijinul vieţii pastorale. Între stânele de pe plaiurile înalte şi aşezările permanente de pe văi se găsesc arii în care odăile au o mare densitate, toate într-o armonie ce-ţi dă siguranţă şi te îndeamnă la drumeţie. Muntele a intrat aici mult în circuitul economic, dar natura sa, cu mici excepţii, s-a menţinut. Fondul cinegetic este valoros, râurile sunt bogate în salmonide, iar ala lor are un grad de puritate de peste 96 % aproape în toată zona montană. Natura a fost darnică cu această regiune. Bogăţiile naturale sunt variate şi de cea mai mare importanţă. Alături de păduri, ape şi terenuri agricole, în special din categoria fineţelor şi păşunilor naturale, regiunea este bogată în cărbuni, hidrocarburi, sare materiale de construcţii, ape minerale etc.

Sub raport turistic sunt demne de menţionat, deşi asupra acestui aspect vom mai reveni, bogăţia şi valoarea apelor minerale, care fie că se găsesc la marginea aureolei mofetice (Slănic Moldova, Poiana Sălăriei, Ciunget etc.) fie că sunt cantonate în zona miocenului salifer, prezintă un potenţial de mare perspectivă pentru tratament activitatea balneară din zonă. Nu mai puţin importante pentru tratament sunt salinele de la Târgu-Ocna, care pe lângă faptul că ne relatează întreaga istorie a exploatării sării din România, dispun de un mare potenţial de cură pentru astmatici, folosit doar în parte. Celelalte resurse, suport important al unor acticităţi economice din toate timpurile, au polarizat activităţile şi populaţia din jur, regiunea având aproape întotdeauna un caracter endodinamic.

Cercetările arheologice pun în evidenţă prezenţa unor culturi materiale începând cu paleoliticul şi terminând cu cele mai apropiate de zilele noastre, populaţia autohtonă având continuitate de locuire în această regiune. Valea Trotuşului, prin poziţia sa geografică, marghează o arie foarte veche de joncţiuni dintre populaţia intracarpatică şi cea pericarpatică. Culturile materiale de la Căiuţi, Malu-Oneşti, Valea Seacă, Podei-Târgu-Ocna, Cetăţuia-Vermeşti, Agăş etc. dovedesc aceasta din plin.

În perioada migraţiunii popoarelor, pe această vale au avut loc mari mişcări de populaţie, unele cu consecinţe mai importante, altele păstrate mai mult în toponimie, toate însă cuprinse în istoria poporului nostru.

Trecătorile şi pasurile create de Trotuş şi afluenţii săi au constituit căi de legătură între Moldova şi Transilvania, fapt ce a impulsionat schimbul de mărfuri şi însăşi viaţa urbană a unor târguri ( Târgu Trotuş).

Mai mult decât în alte regiuni, Valea Trotuşului, valea copilăriei lui Ştefan cel Mare, păzită cu străjnicie de plăieşi şi apărată cu preţul vieţii de mulţi dintre strămoşii noştri, a fost martora unor lupte eroice de mare anvergură în timpul primului război mondial şi al unor drame sociale şi naţionale. Faptele eroice săvârşite în acest ţinut sunt marcate azi de zeci de monumente şi câmpuri de luptă, de sate întregi create în decursul secolelor de românii ardeleni ce s-au statornicit în Moldova, de anumite modificări survenite în cultura regiunii, de tendinţa de luptă continuă pentru libertate şi progres social.

Fondul turistic natural, doar numai amintit şi greu de prezentat într-o introducere sau o invitaţie ca cea de faţă, este însoţit pretutindeni de un fond cultural autentic, foarte important.

Dotările tehnice şi în special căile de transport permit folosirea în cele mai bune condiţii a potenţialului existent, potenţial pe deplin utilizabil şi deosebit de important pentru odihnă, tratament, agrement, instruire şi educaţie.