Aurul verde, aurul negru, cărbunii de pământ, sarea, izvoarele minerale şi alte resurse.

Ocupând peste 50 % din suprafaţa judeţului Bacău şi extinzându-se şi peste graniţa acestuia înspre nord şi vest, bazinul râului Trotuş se caracterizează prin prezenţa unor importante resurse naturale, resurse ce au facilitat ca pionieratul unor industrii de bază din România să aibe loc tocmai aici.

În acest sens sunt demne de menţionat exploatările petroliere şi prelucrarea petrolului, exploatările de cărbune brun, exploatările forestiere, etc.

Pădurea, ‘aurul verde” cum este adesea supranumită, ocupa în trecut peste 90 % din suprafaţa bazinului, fapt dovedit de prezenţa solurilor de pădure ce au o răspândire mult mai largă decât vegetaţia de pădure existentă astăzi. Acesta era reprezentată prin arborete în regim de codru, ce acoperea în totalitate zona montană şi Subcarpaţii, lăsând libere doar mici ochiuri în cadrul unor depresiuni mai mari sau în sud-estul bazinului, unde pe areale mici se simt influenţele stepice din sud. În aceste spaţii libere şi pe văi, la marginea pădurii, s-a dezvoltat cu timpul o reţea de aşezări umane, care fiind destul de departe de zonele cerealiere, şi-a creat un important spaţiu agricol pe seama codrului. Astfel pădurea se reduce continuu, regiunea înscriindu-se totuţi până în secolul XIX printre cele mai împădurite din ţară.

Procesul de distrugere a pădurii se intensifică însă foarte mult odată cu apariţia industriei forestiere de tip capitalist.

Iniţial, Domeniul Ghica, care stăpânea o mare parte din bazinul Trotuşului, încearcă să treacă la o formă capitalistă de exploatare a resurselor subsolului şi solului, printre care un prim loc îl ocupă pădurea.

În a doua jumătate a secolului XIX însă, Domeniul concesionează cea mai mare parte din păduri monopolurilor străine (austriece, italiene, etc.), societatea Göetz fiind cea mai rapace. Aceasta din urmă a ajuns să exploateze un vast teritoriu forestier, începând de la Ghimeş până în zona subcarpatică, şi-a instalat zeci de gatere la Agăş, Asău, Comăneşti, Dofteana, etc., scoţând din zonă şi din ţară zeci de mii de m cubi cherestea la preţuri derizorii, pustiind regiunea de cea mai mare bogăţie şi contribuind nemijlocit la pauperizarea a zeci de mii de muncitori forestieri.

Situaţia de mai sus dăinuie până în 1944, când societatea Göetz şi alte capitaluri sunt înlăturate. Urmează o perioadă de reorganizare a economiei forestiere, în care codrul a continuat să fie neraţional exploatat. Câţiva ani s-a tăiat fără nici o oprelişte. Populaţia sărăcită de război şi urmările acestuia, de seceta foarte mare din timpul anilor 1945-1946, încearcă să-şi găsească sprijin şi de această dată în resursele ce i le oferea codrul. În jurul satelor au fost defrişate frumoasele păduri de gorun, iar mai sus pe Trotuş, începând cu localitatea Asău, exploatările neraţionale ale micilor proprietari au luat mari proporţii.

A început apoi perioada de refacere, dar împăduririle mergeau greu, spaţiile rămase libere erau mult prea extinse, iar o mare parte dintre ele puternic afectate de alunecările de teren, spălări, ravenări, etc. Solul silvestru, atât de propice pădurilor în condiţiile climatice de aici, era pe mari suprafeţe degradat, fapt ce a îngreunat foarte mult refacerea pădurii. Mai intervin şi alţi factori legaţi de anumite calamităţi naturale sau de anumite măsuri ce se impun legate de organizarea fondului forestier în zonele cu exploatări miniere şi petroliere, care duc în final tot la reducerea suprafeţelor împădurite. În aceste condiţii pădurea s-a redus, ajungând să mai ocupe unele regiuni din bazin în proporţie de 30 % (cumpăna de apă dintre Trotuş şi Olt, Depresiunea Dărmăneşti, cea mai mare parte din Subcarpaţi), fapt ce este anormal în cadrul unui relief înalt cu climat de munte, ca cel în cauză.

Cu toate acestea, pădurea constituie şi în prezent o mare bogăţie a bazinului Trotuş. Suprafaţa totală a pădurilor în regim de codru este de cca 200.000 ha, din care peste 92 % sunt păduri destinate producţiei şi în jur de 8% pădurilor de protecţie.

Oricum, trebuie să arătăm că pădurile din bazinul Trotuşului reprezintă una dintre principalele sale resurse. Că în viitor o mare parte din acestea vor fi valorificate şi din punct de vedere turistic. Că ele au sub acest aspect o mare cuprindere şi o mare valoare estetică, instructivă, educativă şi recreativă. Că în cadrul lor se conturează tot mai mult pădurea din zona periurbană, care va fi folosită mai mult pentru petrecerea timpului liber de la sfârşit de săptămână, şi pădurile destinate turismului staţionar şi intinerant, mult mai extins şi mai valoros, generator de flux turistic sezonier şi permanent. Pădurea a generat şi va genera în continuare activităţi economice deosebit de importante, cu deosebirea că în zilele noastre ele vor fi purtătoare ale unui indice de urbanizare mare, fapt ce se va concretiza într-o altă structură funcţională a localităţilor în care acestea se vor concentra.

O altă bogăţie foarte importantă cantonată în bazinul Trotuşului este petrolul. Acesta se găseşte, asociat cu gazele naturale de sondă, în zona flişului marginal şi în zona neogenă. Perimetrele petroliere au o extindere foarte mare pe Valea Tazlăului Sărat în amonte de Moineşti, pe Valea Trotuşului între Valea Asăului şi Valea Caşinului şi pe cursul mijlociu al Tazlăului Mare. Zăcămintele cele mai bogate au fost identificate până în prezent la adâncimi ce variază între 150-900 m şi sunt cantonate atât în zona flişului paleogen cât şi în miocenul zonei neogene. Cele mai importante exploatări sunt în regiunea montană, respectiv în zona Tazlău-Moineşti (Pietrosul, Lucăceşti, Uture, Moineşti, Modârzău, Piatra Crăpată, Zemeş etc.), în Depresiunea Dărmăneşti (Comăneşti, Văsieşti, Podei, Lapoş, Dofteana, Larga, Bogata, Nineasa, Păcureţ, Poieni, Mosoare, etc.) pe Valea Slănicului (Cerdac) şi în Valea Oituzului (Fierăstrău-Oituz şi Poiana Sărată). În Subcarpaţii din bazinul râului Trotuş zăcămintele de petrol sunt mai mici, cu exploatări importante la Tescani, Boşoteni, Stăneşti, Câmpeni, Solonţ, Târgul Trotuş şi Caşin.

Gazele de sondă se exploatează în aceleaşi zăcăminte, uneori găsindu-se şi în zăcăminte proprii (Tazlău). În condiţiile unor zăcăminte lipsite de protecţie, hidrocarburile fie că s-au degradat, fie că s-au oxidat dând naştere la ozocherită. În regiunea la care ne referim, ozocheriţa se găseşte pe pârâul Tudorache, afluent al Slănicului şi pe râul Dofteana.

După cum se observă, în bazinul Trotuşului se găseşte o mare gamă de hidrocarburi de calitate superioară şi în cantităţi destul de importante. Exploatarea lor, în special a petrolului, se face din cele mai vechi timpuri, o industrie primitivă a acestuia fiind semnalată încă din secolul al XV-lea. Deşi regiunea nu s-a înscris niciodată printre cele mai productive din ţară, este totuşi foarte importantă, ca dovadă că aici au apărut primele sonde mecanice, primele distilerii mici, iar în zilele noastre s-au experimentat o parte dintre utilajele cele mai moderne.

Cărbunii de pământ sunt prezenţi atât în zona carpatică, respectiv Depresiunea Dărmăneşti, cât şi în Subcarpaţii la Pralea. Între acestea importanţă naţională are Depresiunea Dărmăneşti, respectiv bazinul neogen Comăneşti, în cadrul căruia sunt cca 34 strate de cărbune brun, dintre care 7 exploatabile. Acest bazin tectonic s-a format în sarmaţian prin prăbuşirea unei părţi din flişul median extern. Depresiunea formată a fost invadată de mările timpului şi sedimentată în sarmaţian, meoţian şi cuatenar. Astfel, fundamentul paleogen al cuvetei Lapoş, cea mai mică şi cea mai vestică, se află la cota + 400m, al cuvetei Asău, situată în partea centrală, la + 50 m, iar al cuvetei Văsieşti-Dărmăneşti, situată în est şi care este şi cea mai mare, la _+ 400m.

Sarea este o altă mare bogăţie, legată de aşa-zisa formaţiune geologică a sării. Ea se găseşte în cantităţi uriaşe, formând un şir întreg de masive, începând de la Tazlău şi până la Valea Caşinului (Tazlău, Lupăria, Zemeş, Sălaşele Mari, Lunca Moineşti, Târgu-Ocna, Gălean, Măgura, Grozeşti, Piscul Slatinei, etc.) Formaţiunea sării, cu importante masive de sare, continuă, atât spre nord cât şi spre sud, însoţind Subcarpaţii de la un capăt la altul. Rezervele sunt inepuizabile. În prezent sarea se extrage de la salina de la Târgu-Ocna, iar prin intermediul sondelor-de la Gura Slănicului. O mare parte din aceasta este folosită în industria chimică, pentru obţinerea produselor clorosodice.

Tot la această resursă merită amintite zăcămintele de clorură de potasiu şi de magneziu de la Gălean şi Tazlău, reprezentate prin rezerve apreciabile. Acestea au o valoare deosebită pentru industria chimică, motiv pentru care mai sunt încă conservate ca rezerve.

Apele minerale se întâlnesc frecvent în bazinul râului Trotuş şi se caracterizează printr-o concentraţie şi o complexitate hidrochimică foarte mare. Ele au luat naştere, aşa cum am menţionat, sub influenţa gazelor din aureola mofetică, care ajung până aici, şi a unor minerale şi metale prezente în rocile din miocenul şi eocenul zonei marginale şi miocenul zonei neogene. Condiţiile în care s-au format au fost diferite, fapt evidenţiat în compoziţia lor chimică complexă şi deosebit de la un izvor la altul, chiar în cazul când acestea se găsesc foarte aproape unele de altele.

Apele sărate din adâncime apar la suprafaţă pe cale naturală îndeosebi în lungul accidentelor tectonice ce afectează depozitele complexului marno-argilos sau printre intercalaţiile permeabile, acolo unde sunt condiţii de drenaj (Moineşti, Lucăceşti, Măgireşti, Zemeş, Târgu-Ocna, etc.)

Apele minerale sulfuroase şi sulfatate, prezente mai spre sud-vestul bazinului Trotuş şi la contactul dintre Carpaţii şi Subcarpaţii, sunt legate genetic de sulfaţii formaţiunilor gipsifere din miocenul Carpaţilor Orientali. Le întâlnim în sud-vestul Depresiunii Dărmăneşti (Dofteana, Poiana Sălăriei, Ciunget), pe Valea Slănicului (Slănic-Moldova), pe Valea Oituzului (Hârja, Poiana Sărată) şi la Moineşti.

Apele minerale de diferite tipuri hidrochimice, ce vin în contact cu marginea aureolei mofetice din vest, capătă caracterul general de ape carbogazoase prin dizolvarea bioxidului de carbon. Aşa au luat naştere apele minerale cu compoziţie compleză situate în sud-estul şi vestul Munţilor Nemira, respectiv la contactul cu Depresiunea Dărmăneşti, în bazinele miocene Slănic-Moldova, Hârja, Poiana Sărată şi la contactul cu Depresiunea Caşinului Ardelean.

Principalele zone bogate în ape minerale din bazinul mijlociu şi superior al Trotuşului, precum şi cele din regiunile limitrofe, dar care se pretează a fi valorificate concomitent, dată fiind apropierea lor de o mare regiune turistică în devenire, sunt : sudul Depresiunii Dărmăneşti cu izvoarele minerale de pe văile Dofteana, Sălărie, Ciunget, Cucueţi, Valea Trotuşului în amonte de Comăneşti, zona Moineşti, zona de la contactul Munţilor nemira cu Depresiunea Caşinului Ardelean, zonele Târgu-Ocna, Slănic, Oituz