1. Skip to Menu
  2. Skip to Content
  3. Skip to Footer>

Ultimele noutăţi

  • Prof.univ.dr.Adrian Cotirleţ - Doctor Honoris Causa

    Adrian Cotirlet-doctor honoris causaProf.univ.dr. Adrian Cotirlet, renumitul chirurg si manager al Spitalului Municipal de Urgenta Moinesti, a primit, intr-un cadru festiv, in prezenta unor personalitati de seama ale Bacaului, titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii George Bacovia. Ziua de ieri a fost una deosebit de frumoasa, dupa cum el insusi a declarat, emotionanta si plina de aprecieri pentru prof.univ.dr. Adrian Cotirlet, renumitul chirurg si manager al Spitalului Municipal de Urgenta Moinesti.

  • Ziua Vânătorilor de munte la a VIII-a ediţie

    Ziua Vanatorilor de munte - editia VIII 0103Aceasta manifestare cuprinde si o defilare a Batalionului 22 Vânatori de Munte “Ciresoaia” din Sfântu Gheorghe, la care se vor alatura si elevii Scolii Nationale de Pregatire a Agentilor de Penitenciare din Târgu Ocna. La 3 noiembrie 1916, Marele Cartier General prin Ordinul nr. 294, a decis ca Scoala Militară de Schiori din Bucuresti să fie transformată în "Corpul Vânătorilor de Munte", organizat pe 3 batalioane a 3 companii fiecare, având un efectiv de 2000 de combatanti.

  • Pe viitor e posibil ca oneştenii să aibe patroni chinezi.

    Huawei Logo-300x300Gigantul mondial în telecomunicaţii Huawei vrea să deschidă o fabrică de echipamente * a doua investiţie ar fi un parc eolian * deocamdată au fost purtate doar discuţii de principiu, dar Primăria speră că promisiunile vor fi materializate.

  • Doi fraţi din Dofteana acuzaţi de crimă.

    crimaFapta s-a petrecut intr-una din noptile trecute in fata unui bar din comuna Dofteana. Nicusor A. (27 ani) si fratele sau, Mihai A. (34 ani), s-au luat la cearta cu un consatean in varsta de 33 de ani.

Din Apa Asău (Asău/BC) la lacurile Şantei (Culmea Runcu Stânelor – Munţii Tarcăului)

Scris de Daniel Popa

comuna asauPârâul Şanta (Mare) izvorăşte de sub vârful omonim, unul dintre vârfurile mai importante, de peste 1000 de m, ale Culmii Runcu Stânelor care îşi înalţă spre cer, începând cu extremitatea sudică, vârfurile Taşbuga (1151 m), Şanta ( 1216 m), Runcu Rău (1216 m), Runcu Stânelor (1269 m) etc.

 

Apa Asău – Valea Şantei – Valea Şantei Mari – Lacurile de jos ale Şantei (cu Rugină, Şanta, Nou) – Lacul Şanta Mare -
a) Vf. Runcu Rău – culmea versantului drept al Şantei
b) Mt. Şanta – interfluviul Şanta – Şăntica (culmea versantului stâng al Şantei)

foto: Google Earth

Pârâul Şanta (Mare) izvorăşte de sub vârful omonim, unul dintre vârfurile mai importante, de peste 1000 de m, ale Culmii Runcu Stânelor care îşi înalţă spre cer, începând cu extremitatea sudică, vârfurile Taşbuga (1151 m), Şanta ( 1216 m), Runcu Rău (1216 m), Runcu Stânelor (1269 m) etc. Evantaiul obârşiilor Şantei se deschide pe o suprafaţă redusă, în formă de triunghi, relativ echilateral, cu latura de circa 600 m. În vârful din aval, cursul pârâului este înghesuit într-un culoar lat de doar 30 m, lung de 750 m şi înclinat la circa 12o, fiind captiv între doi versanţi abrupţi, după care urmează o lărgire semnificativă (350 m) a albiei şi o cvasiorizontalizare a pantei de curgere pe circa 500 m lungime, unde primeşte apele unui afluent (Şanta Mică) cu un debit comparabil cu al ei. Această arie, frământată în urma alunecărilor de teren, în mare parte mlăştinoasă, este acoperită de un hăţiş compact de sălcii şi arini şi carpetată cu ierburi specifice zonelor umede. Restul cursului spre amonte, de aproape 2 km, se desfăşoară pe o vale lată de 30-50 m şi cu panta sub 10o; pe acest sector afluenţii sunt pâraie scurte, de versant. Şanta se varsă în pârâul Asău spre capătul amonte al satului Apa Asău (Asău/BC). În zona superioară de obârşii s-a petrecut cu peste treizeci de ani în urmă (la mijlocul anilor 80) o masivă alunecare de teren pornită din buza culmii dintre vârfurile Şanta şi Runcu Rău. Din cauza îngustării imediate a văii, în valul de alunecare s-a format o primă treaptă, după care masa de sol şi rocă dislocată (diluviul) a reuşit să depăşească cei 750 m de vale îngustă şi a debuşat în spaţiul mai larg, determinat  de confluenţa cu al doilea buchet de obârşii, unde s-a constituit a doua treaptă de alunecare. Fruntea alunecării şi-a continuat deplasarea încă vreo 750 m. Cel puţin două dintre izvoarele Şantei şi-au oprit pentru un timp curgerea pe treapta superioară de alunecare, dând naştere unui lac, actualmente (august/noimbrie, 2012), lung de 45 m şi lat de 12 m (în aval 15 m); îi apreciem adâncimea la 2-3 m. Izvoarele ce alimentează lacul traversează o zonă poluată cu reziduuri petroliere, transportând o parte dintre ele în lac, astfel că acesta joacă şi un rol de batal natural. Trebuie spus că în zona de pornire a alunecării funcţionau mai multe sonde, unele acum distruse, altele dezafectate, dar şi rămase încă în exploatare. Astfel, o sondă, aflată deasupra şi în lateralul alunecării ce a condus la apariţia Lacului Şanta  a fost de curând dezafectată. Din puţul ei curge un mic pârâu, cu debit apreciabil,  emanând  un puternic miros de petrol şi sulf, ce afluieşte în Şanta, ceva mai jos de lac, azvârlindu-se, îndată ce iese la zi, în câteva mici săritori, zgomotoase nevoie mare, pe un versant abrupt, rupt de alunecare. Relevăm încă o dată coincidenţa între producerea unor alunecări şi existenţa sondelor în zona lor de pornire, semnalată de noi şi la formarea Lacurilor Stirigoiului, Topliţei şi Agăşului.

Pe a doua treaptă de alunecare (“În Dărâmături”), în trei cuvete, s-au format trei lăculeţe (50 m x 10 m – cu un golf lat de 20 m într-un capăt; 15m x 15 m;  10 m x 10 m) alimentate de pârâiaşe de versant, unele dintre acestea având apa sau/şi albia de culoarea ocrului semn că traversează strate bogate în oxizi de fier.

Intrarea în traseul spre lacuri se face din Satul Apa Asău (la 15 km de Comăneşti). Imediat ce trecem pe sub pasarela căii ferate de la ieşirea din Comăneşti, alegem varianta din dreapta, spre Asău şi mergem spre localitatea Apa Asău până la şcoală sau încă 1 km până în dreptul  întreprinderii forestiere Brădăţelul unde putem lăsa maşinile într-o parcare spaţioasă de pe malul Asăului. Trecem  râul Asău pe o punte metalică, traversăm curtea întreprinderii Brădăţelul şi începem să urcăm lejer pe drumul forestier de pe valea, doar la început îngustă, a pârâului Şanta.

foto: Google Earth

După 2 km de mers pe Şanta la deal (timp în care avem ocazia să luăm act de urmările alunecărilor de teren, mărturie fiind numeroşii bolovani presăraţi printre monticolii de sol din pădure, şi unele cocoaşe ale drumului ce trebuie depăşite) drumul se lărgeşte, apoi îndată ce depăşim confluenţa Şantelor, se desface în două braţe (46o31’39,37”; 26o23’06,17”; 764 m). Alegem varianta din dreapta.

foto: Marelena Puşcarciuc

La doar 200 m de suiş, când panta se orizontalizează, ajungem în dreptul unui prim lac, Lacul cu Rugină, cel mai mic, aflat la câţiva metri în stânga drumului (46o31’43,91”; 26o23’13,97”; 790 m). L-am numit astfel, pentru că unul dintre cei doi mici contribuienţi ai săi cară la vale oxizi de fier; are emisar prmanent.

foto: Radu Puşcarciuc

Mai sus cu 100 m se află alte două lacuri: unul, pe dreapta, chiar la marginea drumului, fiind uşor vizibil, celălalt, pe partea stângă, câţiva metri mai jos, la confluenţa a două pârâiaşe, sub un mal ceva mai înalt (46o31’44,10”; 26o23’17,35”; 794 m). Emisarul celui din stânga (pe care l-am botezat  Lacul Nou, fiind ultimul descoperit de noi dintre cele de pe valea Şantei) îşi duce apa în Lacul cu Rugină.

foto: Marelena Puşcarciuc

Lacul de vizavi (46o31’44,05”; 26o23’19,84”; 798 m), sensibil mai mare decât celelalte două, e numit Lacul Şanta (conform legendei unei fotografii postată pe Google Earth – click aici !). Ca să vedem şi ultimul lac, cel mai mare, trebuie să ne continuăm  traseul. Coborâm pe malul Lacului Şanta şi îl ocolim pe stânga, părăsind drumul în favoarea unei poteci relativ bine conturate, care trece prin marginea pădurii ce coboară până pe malul nordic al lacului. Apoi, după ce traversează pârâiaşul ce alimentează lacul, precum şi o porţiune străbătută de alte mici izvoare, puţin mai sus de capătul amonte al lacului, debuşează într-un vechi drum de exploatare, acum înţelenit de vegetaţie. Mergem câţiva metri pe el, dar îl lăsăm curând să plece spre stânga, iar noi urcăm spre dreapta pe o potecă lată care ne scoate într-un spaţiu larg, acoperit cu prundiş, traversat median de pârâul Şanta şi înconjurat de tufe de cătină, pini pitici, mesteceni etc. Continuăm suişul, spre culme, pe cărarea bine conturată şi bătătorită de oi de pe malul drept al pârâului, adâncit la 1-3 m în în diluviul de alunecare, prin păduricea de pini, plantată pentru stabilizarea valului de alunecare.

foto: Google Earth

Ajungem într-o mică poiană în capătul aval al evantaiului de obârşii ale Şantei Mari, la confluenţa a două pârâiaşe torenţiale cu apele zdrumicate de stânci. Urmăm, la început, cursul celui din dreapta (care izvorăşte din puţul sondei dezafectate), dar trecem, după vreo 50 de metri, deasupra albiei pârâului din stânga şi înfruntăm pieptiş malul abrupt drept al acestuia. În dreapta, cu 100 de metri mai sus, este vârful contrapantei, îmbrăcat cu stuf, al treptei pe care e cantonat lacul, dar înainte de a ajunge la el trebuie să ajungem dincolo de o ruptură a malului, pe un tăpşan întors parcă pe dos de vasta alunecare ce a generat lacul. Monticuli de pământ, parapeţi imenşi de beton, stâlpi, conducte rupte şi contorsionate spun câte ceva despre forţa alunecării. Poteca duce până aproape de platforma unei sonde în funcţiune la care nu ajungem însă şi deviem spre dreapta pentru a sui spre o mică şa formată pe creasta unui pinten ce ne-a străjuit flancul drept în ultima parte a urcuşului.

foto: Radu Puşcarciuc

Din şa coborâm spre sud-sud-vest printr-o pădure tânără şi sălbatică, fără potecă, vreo 50-60 de metri şi ajungem astfel la coada Lacului Şanta Mare (46o31’18,15”; 26o24’11,58”; 1034 m). Apa lacului e mai tot timpul tulbure, coloraţia provenindu-i de la mineralizarea pârâiaşelor ce curg în el, dar mai ales de la reziduurile petroliere transportate de acestea. Vegetaţia, formată preponderent din stuf şi papură, luptă cu destulă vigoare să cucerească ochiul de apă creând deja o peninsulă de 15 m lungime ce a şi pus stăpânire pe avalul acestuia. Plecăm de la coada lacului – de unde avem o imagine de ansamblu a lui – pe malul drept al  fuioraşului de apă ce îl alimentează. Mergem mai puţin de  o sută de metri până sub un mal arid, presărat cu mesteceni şi pini pitici, format din marne, mărunţite sau laminate şi adunate în pacheţele de dimensiuni decimetrice, ce se înalţă treptat în stânga noastră. Suim pe cornişa acestuia unde găsim o potecă bine conturată, folosită de personalul de verificare a sondelor (benzi de plastic galben sunt atârnate, din loc în loc, de crengi, de-a lungul potecii) pe care o urmăm spre dreapta. E trasată un timp pe panta acoperită cu marnă îmbibată (geologic vorbind) cu ţiţei (şisturi bituminoase) şi ajunge la nivelul albiei a două pârâiaşe ce poartă reziduurile de ţiţei, impregnate în sol, spre lac. Suntem la coada alunecării, sub ruptura uriaşă produsă în buza Culmii Runcu Stânelor, mai precis, sub vârful Şanta.

De aici ne putem întoarce, pe mai multe căi, în valea Asăului.

- spre nord:

Pentru început suim spre est, la cel mai apropiat punct al Culmii Runcu Stânelor, aflat la doar 150 m, cu 50 m mai sus, şi întâlnim un drum petrolier, transversal pe direcţia noastră de urcare, în preajma mai multor clădiri, barăci, rezervoare ale Petromului, ce formează Parcul Petrolier Taşbuga. Mergem pe el, menţinând direcţia est,  20-30 de metri şi ajungem la un nou drum petrolier, de fapt un nod, punct de pleacare/sosire pentru  mai multe drumuri: drumul principal, asfaltat,care vine din Moineşti ajunge aici după ce trece pe sub Vârful Taşbuga şi pe sub Culmea Runcu Stânelor (pe versantul ei vestic) şi ocoleşte, în final, pe flancul estic, Vârful Şanta; o continuare a acestui drum (pietruit doar), să-i spunem tot “de culme”, merge spre nord, şerpuieşte pe sub vârfurile Runcu Rău şi Runcu Stânelor, pe lângă Mânăstirea Stirigoi, şi se opreşte departe, sub Culmea Geamăna; spre vest, un alt braţ coboară la nişte sonde.

Ne deplasăm pe drumul care se direcţionează spre stânga (nord), trecând  cu vederea fiecare dintre ramurile din dreapta ale drumului, şi rămânem aproximativ pe o aceeaşi curbă de nivel. După aproape 1 km, o serpentină cu braţe lungi, stânga-dreapta, anunţă trecerea pe sub Vârful Runcu Rău, a cărui linie somitală e cu circa 100 m mai sus. Când suntem pe versantul nordic al vârfului, pe spinarea Culmii Runcu Stânelor, din drum se desprinde, tot spre stânga, un drum petrolier dezafectat ce coboară în câteva serpentine la o curbă de nivel aflată cu 100 m mai jos. Astfel ocolim obârşiile Şantei Mici, instalându-ne, după ce trecem pe deasupra unui mare parchet forestier, pe coama versantului drept al Şantei Mici. La scurt timp de la intrarea în pădure, drumul petrolier, însoţit oarecum de benzile roşii ale unui marcaj silvic, se sfârşeşte într-o poieniţă, loc al unei foste sonde pe care o deservea.

Putem ajunge în poieniţă şi pe altă cale, mai puţin directă, dacă rămânem pe culmea principală a Runcului Stânelor şi împrejmuim în totalitate bazinul Şantei Mici, pe sub Vărful Runcul Rău. Chiar în curba pe care o face drumul când atinge linia de maximă altitudine a culmii, întâlnim, venind din dreapta, o ramură ce face joncţiunea cu o complicată reţea de drumuri petroliere ce împânzeşte versantul drept al Tazlăului Sărat, în dreptul localităţii Zemeş. Ne îndreptăm spre nord şi, după 1,5 km de plimbare, relativ anostă, drumul fiind lipsit de valenţe peisagistice din cauza pădurii ce-l mărgineşte, coborâm de pe culme, spre stânga, în serpentine. Părăsim drumul din cotul celei de a doua, acolo unde se desprinde, spre vest, un mai vechi drum de exploatare forestieră (însotit şi de benzile roşii verticale ale limitelor de parcele silvice) care ne conduce în jos,  pe muchia versantului drept al bazinului Şantei Mici. Când drumul se răsfiră  în  mai multe braţe, ne ghidăm strict după marcajul silvic şi alegem  o veche potecă de oi care ne şi ajută să ocolim, prin dreapta, un vârfuleţ ceva mai abrupt. (La borna 26 eludăm o derivaţie spre dreapta a marcajului silvic). Lăsăm vârfuleţul în urmă şi înaintăm pe poteca ce ne scoate la marginea unei defrişări proaspete, bun loc de a ne îndrepta privirea spre frumoasa arcuire a culmii Runcu Stânelor, cuprinsă între vârfurile Şanta şi Runcu Rău. De aici, poteca se contopeşte cu un drum de tractor ce trece pe la marginea unei mari poieni, cu vegetaţia sălbăticită; stâna, care a existat mult timp aici este abandonată, iar clădirea stă gata să cadă. Traversăm poiana spre colţul ei din dreapta-jos şi reîntâlnim marcajul silvic. Oricum, un timp nu mai avem nevoie de el, căci drumul este bine conturat şi, foarte curând, întâlnim venind din stânga drumul petrolier descris în paragraful anterior, ce şuntează acest ocoliş pe coama bazinului Şantei Mici.

Din capătul sud-vestic al poieniţei, de unde părăsim drumul petrolier (oricum se sfârşeşte aici), lăsăm marcajul să suie spre dreapta, pe un picior a cărui altitudine creşte repede, iar noi urmărim un drum de exploatare silvică ce urcă bătrâneşte pe versantul stâng al aceluiaşi picior. Sub noi, un braţ al drumului forestier rămas mai jos, pe o curbă de nivel, ne ademeneşte, dar nu am câştiga nimic urmându-l, pentru că se termină mult sub cota ţintită de noi. Suim, aşadar, fără efort pe linia de maximă altitudine a culmii unde reîntâlnim marcajul forestier. Suntem fideli culmii până la borna silvică 52 de unde marcajul se ramifică. Coborâm spre stânga pe deasupra văii Şantei, de după confluenţa  Şantei Mici cu Şanta Mare. Pe o porţiune de versant lipseşte pădurea, tăiată nu de mult, astfel că ni se oferă o imagine de ansamblu a Dărâmăturilor: doimea inferioară a valului de alunecare, unde sunt cantonate şi primele trei lacuri descrise. Reintrăm în pădurea din care nu vom mai ieşi decât în finalul traseului. Altitudinea culmii se diminuează lent un timp, apoi începe brusc o descindere abruptă, concomitentă cu o schimbare de direcţie de 90 de grade spre dreapta, către o şa din care recâştigăm o parte din altitudinea pierdută, săltându-ne pe un mic vârf unde se află borna silvică 56. De aici mergem spre stânga fără a scăpa din ochi benzile roşii după care ne-am ghidat permanent. După o coborâre neîntreruptă pe cărarea pe alocuri povârnită şi pitorească – culmea interfluviului pe care îl parcurgem (dintre Asău şi Şanta), o limbă lungă de 1, 5 km şi lată de doar 200 m, împrumută ceva din profilul unei creste ascuţite – atingem cel mai jos punct al său în raport cu valea Şantei. De aici ”sărim” peste două trepte succesive la o altitudine superioară ca să avem apoi de unde coborî pe o pantă prăvălatică, la confluenţa celor două văi, în spatele întreprinderii forestiere Brădăţelul, de unde am şi intrat în traseu.

Descriem, succint, o posibilă finalizare a traseului, urmărind poteca ce pleacă de la borna 56, pe un picior scurt, întins spre vest. Coborârea este abruptă din start; cărarea tinde să devieze spre dreapta, pentru a mai atenua din tăria pantei, revine însă repede pe muchia îngustă a piciorului. O contrapantă, precedată de o porţiune mai lină, anunţă un sector mai dificil (cu deosebire iarna), unde poteca taie în zig-zag clina povârnită şi cu (ni se pare) prea puţine puncte de sprijin. Ajungem jos, la marginea unui pârâiaş, al Cristei, care ne scoate după 10 m la drumul comunal, cu 1,5 km mai sus de gura Şantei.

- spre sud:

Mergem spre sud-vest pe poteca sondorilor, destul de bine conturată (pe care o urmărim, totuşi, cu oarecare atenţie) printre frământările terenului: valuri încremenite de sol amestecat cu resturi de stânci, între care, în bălţi mocirlite, musteşte apa unor izvoare difuze. Poteca ne suie pe versantul nordic al Vârfului Şanta unde prindem capătul unui drum petrolier rupt de alunecare (46o31’11,32”; 26o24’13,26”; 1091 m), care, cam după 150 m, trece prin dreptul platformei unei sonde dezafectate de unde “izvorăşte”, mai nou, unul dintre firele de obârşie ale Şantei. Drumul îşi schimbă direcţia cu 90 de grade spre stânga şi, după ce îşi trimite, tot către stânga, un braţ la sondele de pe Vârful Şanta, taie o mică poieniţă (însorită când e senin – bun loc de popas). De aici se curbează iar spre stânga, pierzând totodată din altitudine. Cam la  300 de metri apare un punct de bifurcaţie: ramura din dreapta face, un ac de păr, iar cea din stânga se duce înainte (spre şoseaua petrolieră de culme). O luăm la dreapta, desfăşurând un ghem de serpentine ale drumului care coboară, trecem pe lângă o sondă, depăşim o altă derivaţie (spre dreapta e un drum petrolier rupt şi el de alunecare) şi din nou o sondă (pe stânga). Ne aşteaptă, imediat, un cot al drumului către stânga aflat pe linia de maximă altitudine, marcată cu benzi roşii, a interfluviului dintre Şanta şi Şăntica.

Din acest punct:
- urmăm drumul petrolier dacă vrem să coborâm pe valea Şănticăi; traseul va fi prezentat după ce va fi descrisă a doua variantă, pe interfluviu:

Părăsim drumul şi coborâm spre vest, ţinând aproape de marcajul silvic. Cu câţiva metri mai jos întâlnim un drum de tractor care ne poartă un timp pe coama interfluviului (vine din drumul petrolier, intrarea nefiind prea clară). Traseul este relativ sinuos atât în plan vertical (cu o pierdere de altitudine iniţial redusă, apoi ceva mai drastică), cât şi orizontal (pe o axă est-vest). Din aceat motiv, pentru a ajunge la locul de unde am plecat, trebuie să fim atenţi la marcajul forestier şi, în mod deosebit, la borne. După o coborâre scurtă de la 980 m la 946 m (borna 83, cu derivaţie(* spre dreapta), urmează un mic vârf (968 m), apoi o orizontalizare a culmii, pe care întâlnim bornele 85 şi 101 (cu derivaţii spre dreapta, respectiv, spre stânga). Pierdem iarăşi din înălţime, de la 959 m ai ultimei borne la cota 913 m, unde e un moment de liniştire a pantei ce-şi continuă apoi tendinţa descendentă până 820 m (borna 99, cu derivaţie spre stânga, precedată de borna 87, cu derivaţie spre dreapta). Urcăm scurt şi pronunţat o diferenţă de nivel de 30 m (pe vârf găsim două borne, 86 – derivaţie stânga şi 89 – derivaţie dreapta). Coborârea până la 750 de m nu e lungă, dar vertiginoasă. O potecă de oi mai reduce din clină în dauna direcţiei (până la liniştirea pantei ne duce spre dreapta, însă revine, printr-un cot brusc, pe linia culmii). După un mic suiş de 30 m, urmează coborârea finală, dar şi o importantă schimbare de direcţie din dreptul bornei 91. De aici ne orientăm spre dreapta pe o cărăruie povârnită şi neclară, urmărind, cu dificultate, un marcaj din ce în ce mai sporadic (din dreptul bornei 90 mergem tot spre dreapta). Cu multă atenţie, ajungem foarte aproape de capătul culmii, pe un mic tăpşan, de unde ne direcţionăm, pe curbă de nivel, spre luminişul din dreapta pentru a evita malul priporos pe care îl avem în faţă. Ieşim imediat la o mică fâneaţă îngrădită pe lângă care se lasă spre stânga un drum de căruţe pe care îl traversăm pentru a a descinde, pe o potecă prăvălatică, în albia Şantei, de unde săltăm pe malul ei drept la drumul forestier care iese imediat, chiar în spatele întreprinderii forestiere Brădăţel.

Traseul pe valea Şănticăi presupune descinderea de pe interfluviul ce o desparte de valea Şantei, urmând drumul petrolier în serpentine care trece pe deasupra obârşiilor Şănticăi, pe sub versantul abrupt şi stâncos al Culmii Runcu Stânelor. După aproape 1 km drumul se bifurcă. Optăm pentru braţul din dreapta ce trece imediat (200 m), după încă o arcuire, pe lângă platforma largă a unei sonde în capătul căreia se află în funcţiune un cazan improvizat, folosit pentru încălzirea apei tehnologice,  alimentat cu gaz. Vizavi, spre valea Şănticăi se văd urmele deşeurilor de petrol deversate mai mult sau mai puţin accidental. Coborâm, prin pădure, pe albia înnegrită a acestui sui generis afluent al Şănticăi (la data drumeţiei noastre, sec) până la confluenţa cu Şăntica, unde se afla, cu câteva zeci de ani în urmă, un mic lac (100 m.p.), actualmente secat, şi cu fundul cucerit de o pădurice de arini. De lângă “lac” interceptăm poteca lată pe care am fi putut să ne lăsăm la vale chiar de pe platforma sondei pe care am părăsit-o mai sus, dacă nu am fi dorit să vedem ”lacul”. Poteca se opreşte curând într-un drum de exploatare pe care mergem, cca1 km,  pentru ca să ajungem  într-o largă poiană unde sunt împrăştiate câteva sălaşe de vară. Străbatem poiana prin mijlocul ei până spre capăt, apropiindu-ne atât de valea Şănticii, cât şi de marginea pădurii din stânga. Când drumul se bifurcă, alegem derivaţia din dreapta ce  însoţeşte Şăntica şi ne duce la confluenţa acesteia cu Asăul, în dreptul unei punţi care ne trece pe celălalt mal, de unde mai avem 100 m până la Şcoala din Agăştin.

Sursa: Munte si Flori

mod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_counter
mod_vvisit_counterAzi47
mod_vvisit_counterIeri0
mod_vvisit_counterSăptămâna asta47
mod_vvisit_counterSăptămâna trecută0
mod_vvisit_counterLuna asta47
mod_vvisit_counterLuna trecută0
mod_vvisit_counterTotal297251